Ce Se Întâmplă Când Luăm Medicamente Și Consumăm Alcool

Regula de bază atunci când luăm medicamente e să citim prospectul pentru a vedea contraindicaţiile. Trebuie să ştim care sunt efectele adverse şi ce conduită trebuie să avem atunci când luăm un medicament anume.

Unele medicamente sunt contraindicate atunci când conducem. Agenţii de circulaţie ne pot amenda în cazul în care le consumăm la volan. Există însă o regulă generală, care are şi exepţii. Majoritatea medicamentelor nu trebuie consumate împreună cu alcoolul.

În primul rând alcoolul accentuează efectele adverse ale consumului de medicamente. De cele mai multe ori acesta împiedică medicamentul să îşi facă efectul, iar tratamentul este practic suspendat, ceea ce poate să ne agraveze boala pentru care îl luăm. Alcoolul poate provoca şi efecte negative grave, chiar şi atunci când e amestecat cu medicamente cumpărate fără prescripţia medicului.

Dintre cele mai comune efecte neplăcute ale asocierii alcoolului cu medicamentele se numără stările de ameţeală, vomă, dureri de cap, somnolenţă, ameţeală sau leşin. Pot apărea tulburări de memorie, dificultăţi de respiraţie sau tulburări de memorie.

Diclofenacul, naproxenul şi celecoxibul poate creşte riscul de ulcer, de afecţiuni hepatice sau hemoragii stomacale atunci când se consumă cu alcool. Afecţiunile hepatice pot să apără şi atunci când combinăm băuturile alcoolice cu metilfenidat, dextroamfetamină sau atomoxetină. În plus, în cazurile de faţă apar şi probleme cardiace.

Warfarina este unul dintre cele mai periculoase medicamente atunci când apare în ecuaţie şi consumul de alcool. Probleme care ar putea apărea sunt extrem de grave. Creşte riscul de apariţie a hemoragiilor interne, de formare a cheagurilor de sânge sau de accidente vasculare.

În cazul medicamentelor luate fără prescripţia unui medic este indicat să întrebaţi farmacistul dacă se poate consuma alcool. Uneori s-ar putea să primiţi sfaturi greşite astfel încât cel mai bine este să vă abţineţi de la consumul de alcool cand urmaţi un tratatment sau cel puţin să citiţi prospectul.