Categories
Articole

Cărțile Anului 2016, Ce Este Nou

Dacă iubești lectura și cărțile bune atunci aștepți fiecare început de sezon să vezi ce cărți se mai lansează. În această perioadă a anului ne așteptă o mulțime de premiere, pentru fiecare gust în parte. Iată ce trebuie să cauți pe rafturile librăriilor sau pe site-urile de specialitate:

Instrumente Mortale

Consacrata serie a autoarei Cassandra Clare se continuă în 2016 cu cel de-al șaselea volum. Orașul focului ceresc urmărește aventurile personajelor deja consacrate plus alte câteva noi în lupta cu răul. Vei avea parte de personaje autentice ce se dezvoltă și se conturează treptat de-a lungul cărții. Dacă ești fan al cărților de fantezie, aceasta ți se va potrivi ca o mănușă. În plus stilul ușor de parcurs al autoarei te va face să nu o lași din mână.

Ceai În Sahara

Apărută la editura Polirom, cartea Ceai în Sahara de Paul Bowles se află pe rafturile librăriilor începând cu luna februarie. Cartea ne poartă înapoi în timp, după cel De-al Doilea Război Mondial, în deșertul Sahara, unde trei prieteni americani pornesc în căutarea misterului acestui continent animați de dorința unei vieți libere. Dacă reușesc să descifreze misterul Africii sau rămân prinși în păienjenișul vieții lor de până atunci veți afla doar citind cartea.

Răzbunătorul. Legenda Lui Hugh Glass

Răzbunătorul. Legenda lui Hugh Glass de Michael Punke este cartea de la care a pornit celebrul film nominalizat la Oscar. În interiorul acesteia veți afla că un țel fie el și cel al răzbunării te face să nu te lași învins nici măcar de moarte. Mai multe veți afla din carte, care este din februarie în librării. Puteți de asemenea vedea filmul însă nu veți mai avea parte de același sentiment și nici de aceeași atmosferă. Lăsați-vă imaginația la joacă și citiți această poveste emoționantă.

Lecția De Machiaj

Lecția de machiaj este prima carte scrisă de un make-up artist român și anume Mirela Ecobici. Pregătită de editura Curtea Veche, cartea se numără printre lansările românești ale anului 2016. Pe lângă lecțiile autentice iubitorii cărților de gen vor putea să descopere minunatul univers al machiajului sau adevărata pictură pe pielea umană.

Categories
Articole

Cum Combatem Insomnia

Un somn liniștitor și profund ne asigură că ziua care vine va fi una reușită. Dar ce se întâmplă atunci când insomnia nu ne lasă în pace? Suntem obosiți, stresați și fără chef de viață. Iată principalele remedii care vor ține insomnia la distanță.

Insomnia Se Poate Combate Prin Alimentație

Sunt anumite alimente care ne calmează și ne induc o stare de somnolență. Poate cel mai răspândit este laptele, cunoscut pentru efectele sale asupra somnului. Aceleași efecte le au și derivatele din lapte precum iaurtul sau brânza. De asemenea în cazul în care nu îți place laptele sau ai intoleranță la lactoză, îl poți înlocuii cu o cană de ceai relaxant.

Există sortimente de ceai relaxant care te vor liniștii. Poți alege un amestec de astfel de plante sau clasicul ceai de tei. Grijă mare însă la ce fel de ceai bei, evită-l pe cel negru sau verde pentru că efectele sale constau în energizarea organismului. Bananele sunt un alt aliment ce ne poate oferii un somn liniștitor. Acestea conțin triptofan, un aminoacid care ajută la inducerea stării de somnolență.

Evită Cafea Sau Băuturile Energizante

Chiar dacă nu ai un obicei din a bea cafea seara este indicat să o eviți pe durata întregii zile. La fel și în cazul băuturilor energizante. După o noapte albă, organismul tău simte nevoia de stimulente care să îi ofere energia pierdută, ai grijă însă ce fel de stimulente consumi. Cel mai bine este să îți iei necesarul de energie din alimente sănătoase precum cerealele integrale sau citricele și să încerci pe cât posibil evitarea băuturilor energizante.

Exercițiile fizice seara înainte de a merge la culcare nu sunt indicate, din contră, nu fac decât mai mult rău. Dacă consideri că acestea te vor liniști sau îți vor obosii organismul, rezultatul este fix opusul. Exercițiile înainte de culcare îți vor pune organismul într-o stare de alertă. Mușchii se vor contracta iar somnul se va instala mai greu.

Încearcă Să Nu Dormi După-Amiaza

După o noapte nedormită, la orele prânzului organismul tău va rămâne fără energie și vei fi copleșit de o dorință puternică de a te pune la somn. Încearcă să reziști, somnul de după-amiază îți va deregla somnul din timpul nopții. De asemenea nu trebuie să începeți să vă fie frică să vă puneți la somn pentru că oricum nu veți reuși să adormiți. O astfel de teamă va avea ca rezultat instalarea mult mai rapidă a insomniei.

În cele mai multe cazuri aceste tulburări ale somnului nu sunt atât de grave și nu avem nici un motiv să ne îngrijorăm până peste măsură, însă dacă persistă și ne fac viața un calvar ajutorul medicului este mai mult decât indicat. Poate fi o cauză fizică, un fel prin care organismul ne spune că ceva nu este în regulă, sau o cauză de ordin psihic iar în aceste cazuri soluția rămasă este să ne programăm la un consult, cel puțin la medicul de familie. Ajutorul specializat este cel mai bun.

Categories
Articole

Beneficiile Iaurtului Grecesc

Dacă ești fan al produselor din lapte atunci în mod clar iubești iaurtul. Fie că îl preferi în varianta clasică sau pe cel cu mai multă grăsime, iaurtul este un aliment ideal ce susține un stil de viață sănătos.

Există un sortiment de iaurt minune, ce are de trei ori mai multe beneficii decât iaurtul normal, acesta este iaurtul grecesc. Iată de ce trebuie să consumi iaurt grecesc:

Iaurtul Grecesc, Sursă De Proteine

Iaurtul grecesc ascunde sub gustul delicios o sursă bogată de proteine. Conține mai puțini carbohidrați decât iaurtul normal iar consistența sa este una mult mai cremoasă decât a oricărui alt iaurt.

Poate v-ați întrebat ce îl diferențiază pe acesta de către cel normal. Iaurtul grecesc trece prin mai multe etape de scurgere a zerului, de aici și gustul deosebit puțin mai dulce. Conține calciu, magneziu, potasiu și fier. Mineralele care fac diferența.

Un Iaurt Mult Mai Sățios

Iaurtul grecesc oferă o senzație de sațietate de lungă durată. Datorită compoziției sale acesta îți poate constituii un mic dejun ideal sau o gustare sănătoasă între mese și la locul de muncă. Iaurtul grecesc este din această cauză indicat în curele de slăbire. Va avea grijă de organismul nostru fără să ne afecteze metabolismul. În plus acesta va accelera metabolismul, fiind totuși un iaurt, ajutând la menținerea unui organism sănătos.

Iaurtul grecesc conține probiotice, adică acele culturi ce ne mențin flora intestinală sănătoasă. O floră sănătoasă înseamnă că tranzitul intestinal va fi cel normal sau unul mult îmbunătățit. De reținut este faptul că iaurtul grecesc cu fructe își pierde din proprietăți datorită adaosului de zahăr. Cel mai potrivit rămâne cel simplu. Iar dacă vă place puțin mai dulce adăugați o linguriță de miere sau fructe naturale.

Cum Îl Putem Folosii În Bucătărie

Iaurtul grecesc este perfect consumat în starea sa naturală însă acesta nu își pierde nici un beneficiu dacă este folosit în prepararea mâncărurilor. Dacă dorim să pregătim o salată, iaurtul grecesc poate constitui cel mai bun sos de salată. Merge ideal în orice rețetă.

De asemenea iaurtul grecesc poate înlocuii cu succes laptele de la micul dejun. Amestecat cu fructe sau fulgi de ovăz acesta poate devenii micul dejun sănătos și consistent. Poate fi folosit și în pregătirea de prăjituri sau deserturi dulci datorită consistenței sale cremoase și gustului puțin mai ne-acrișor decât cel al iaurtul normal.

Categories
Articole

Animale Exotice De Casă

Majoritatea oamenilor se mulțumesc cu un cățel sau o pisică iar cel mai extravagant animal la care se gândesc sunt porcușorii de Guineea, însă sunt acei oameni foarte curajoși care aleg să le fie animal de companie și prieten, cele mai ciudate specii de pe pământ.

Noi le numim ciudate însă pentru proprietarii lor sunt parte din familie. Iată cele mai comune dintre aceste animale bizare:

Reptile De Tot Felul

Poate ați mai auzit de oamenii care au ca animal de companie o iguană însă de cei care au un șarpe ce părere aveți? S-a demonstrat că anumite specii de șerpi se pot atașa de oameni și obișnui să coabiteze cu aceștia.

Printre speciile cele mai exotice se numără pitonii sau șerpii Boa care pot atinge dimensiuni gigantice. De asemenea sunt anumite specii de șopârle gigantice care au început să fie preferate de oamenii din întreaga lume.

Tarantulele

Arahnofobia este o boala ce se manifestă la o mulțime de oamenii însă sunt cei din cealaltă tabără, cei ce adoră păienjenii. Le plac atât de mult și îi găsesc atât de interesanți încât au acasă pe post de animal de companie o tarantulă. Tarantulele sunt inofensive dacă le achiziționați din magazinele de specialitate.

De obicei copii sunt total fascinați de acest păianjen gigantic și blănos. Tarantulele, la fel ca reptilele, au nevoie de condiții speciale de trai, un terariu sau un habitat în care să locuiască, asta dacă nu doriți să vă treziți noapte cu el plimbându-se prin casă sau prin pat.

Hibrizii Între Animalele Domestice Și Cele Sălbatice

Amestecul de specii se face de foarte mult timp însă de câțiva ani a devenit foarte interesant să crești în casă o specie hibrid. Spre exemplu rasa de pisici Savannah, o combinație a pisicilor de casă cu servalul, câștigă cât mai mulți iubitori.

Datorită vârstei recente, aproximativ 10 ani, această rasă de pisică este încă instabilă. Sunt exemplare care se comportă ca o pisică normală sau cele ce tind mai mult spre partea sălbatică.

Pisicile din această rasă sunt mult mai mari, mai inteligente și au abilități în plus față de pisicile normale. Nu se știe însă, poate în viitor va devenii ceva obișnuit precum pisicile birmaneze sau persane.

Categories
Articole

Cum Dăm Viață Caselor Prea Mici

Cu toții visăm la casa perfectă, acea casă mare, luminoasă și spațioasă. Dar pentru moment suntem prinși într-un apartament micuț. Pentru a face din acesta acasă, trebuie amenajat cu gust și multă răbdare. Fiecare centimetru este important și trebuie profitat de orice colțișor. Iată deci cum poți amenaja un apartament sau o casă mică, cu gust și fără prea mulți bani:

Începe Prin A Crea Iluzia De Spațiu

Trebuie să ști câteva trucuri ce vor crea iluzia de spațiu. Dacă nu este suficient măcar să obținem acea senzație de spațiu. În primul rând culorile deschise au efectul de a reflecta lumina, alege o astfel de culoare și vopsește-ți pereții. Albul este foarte bun și are avantajul că se poate reaplica mult mai ușor decât orice altă culoare pe pereți. Iar după ce ai rezolvat cu pereții, caută un covor într-o nuanță la fel de deschisă, astfel locuința va părea mai spațioasă.

Alege Rafturile Suspendate

Acestea sunt utile în orice încăpere, fie că este vorba despre dormitor, baie sau bucătărie. Nu mai risipi atâta spațiu lăsând pereți complet goli. Orice obiect ai avea, îl poți depozita într-un astfel de raft. Nu exagera însă cu acestea, un raft sau două arată bine, însă când îți umpli pereții numai cu ele senzația va fi exact inversă. De sufocare.

Profită De Balcon

Dacă ai norocul să ai un astfel de spațiu, închis, nu îl lăsa gol. Încearcă să montezi pe el câteva rafturi. Acolo îți poți depozita din lucruri și ține câteva ghivece cu flori. Chiar dacă nu ești mare fan al florilor la ghiveci vei vedea ce bine te simți cu o plantă sau două în casă. O aduci mai aproape de natură.

În plus, pune-ți ordine în lucruri, dezordine va crea senzația de spațiu mic și mult prea plin de lucruri. Câteva tablouri drăguțe care te reprezintă, în living, oferă de asemenea senzația că ai ajuns acasă nu într-o casă străină. Poți să te simți în orice loc acasă, trebuie doar să vrei și să investești puțin timp în decorarea lui.

Categories
Articole

Diferența Dintre Original Și Copie

Fie că vorbim despre o pereche de ochelari de soare pe care ți-o doreai de mult, de o piesă de îmbrăcăminte care pur și simplu este cu mult peste bugetul tău sau de acei pantofi de designer super scumpi, ni le dorim cu toate că nu ni le permitem. Soluția, mergem în acele magazine sau târguri care au chilipiruri.

Dacă la o primă vedere este o soluție inteligentă ce s-ar putea să meargă, există posibilitatea de a ne trezi cu o piesă falsă, o copie ieftină a originalului. Acestea sunt principalele diferențe ce vor dezvălui copia:

Atenție La Detalii

O piesă originală are detalii foarte bine lucrate, o copie nu pune preț pe detalii ci doar pe imaginea de ansamblu. Dacă vă uitați cu atenție la o geantă originală veți observa migala cu care sunt lucrate detaliile, cusăturile se îmbină perfect, iar detaliile metalice sunt perfect strălucitoare.

O copie va avea cusături neglijente iar locul unde s-au asamblat piesele este evident datorită neatenției cu care a fost lucrată. De altfel de ce ar fi de calitate când prețul este atât de mic. În cazul unei perechi de ochelari, fiți atenți la rame sau modul în care a fost vopsit. Hainele sunt puțin mai greu de deosebit dar nu imposibil. La sacouri diferența este mai evidentă.

Prețul Prea Mic

Dacă este prea frumos ca să fie adevărat, nici nu poate fi adevărat. Prețul chiar și în cazul unui chilipir nu poate fi 5% din prețul original, ar fi prea de tot. Acesta ar fi primul aspect care să vă îngrijoreze.

Astfel dacă vă doriți o piesă de la o anumită firmă nu vă cumpărați o copie doar pentru că este la un preț WOW, mai bine alegeți o piesă de la o firmă ce oferă calitate dar la un preț mult mai mic. Mall-urile abundă de astfel de magazine, și au reduceri în fiecare sezon.

Firma Respectivă Nu Are Reprezentanță În Țara Noastră

S-a întâmplat de foarte multe ori să vrei o piesă de prin reviste fără să te documentezi în prealabil dacă firma respectivă are magazine deschise în această țară. Sunt site-uri ce îți vând un produs “original” proaspăt adus din Italia sau Franța, acestea sunt în cele mai multe cazuri copii.

Dacă doriți să faceți cumpărături online, interesați-vă de calitatea site-ului acela sau dacă este chiar cel original. Sunt foarte multe site-uri de calitate ce vând produse originale la prețuri mici însă acelea nu vă invadează căsuța de spam și nici nu descriu produsul ca proaspăt adus din altă țara. În plus uitați-vă la comentariile celorlalți cumpărători, sunt mult mai relevante decât orice descriere a site-ului.

Categories
Articole

Activități Care Te Relaxează

Trăim într-o lume agitată și de cele mai multe ori ne adaptăm ritmului ei astfel riscăm să devenim și noi agitați și nervoși. Poate că este vorba despre agitație la locul de muncă sau în viața de zi cu zi însă rezultatul este același, ajungem să fim permanent într-o stare de alertă.

Agitația și stresul sunt printre principalele cauze ale epuizării psihice sau și mai rău cauzele care stau la baza îmbolnăvirii noastre. Soluția este foarte ușoară, alocă-ți timp și pentru tine, pentru a face ceea ce te bucură, ce te face fericit. Aceste metode te vor ajuta să tragi aer în piept și să te relaxezi:

Investește Timp În Hobby-urile Tale

Timpul tău liber este de foarte multe ori extrem de limitat iar de aceea trebuie gestionat cu mare precauție. Cea mai bună metodă prin care te eliberezi de stres și griji este să investești mai mult timp în activitățile care pe tine te încântă.

Hobby-uri sunt prin definiție activități care te relaxează deoarece sunt acelea care ție îți fac plăcere. Atunci când ai un hobby, timpul tău va fi consumat cu rost. Pictează ceva ce îți aduce aminte de vacanță, mergi la un curs de grădinărit sau pregătește ceva de mâncare cu mâna ta, orice îți va face ție și numai ție plăcere.

Dormi Mai Mult

Weekend-ul viitor alege-ți o zi în care să dormi cât un bebeluș adică 10 ore pe noapte. Nu te trezii nici la 8 nici la 9 ci dormi până după ora 10. Un somn bun te va scăpa de anxietate sau de oboseala ce te însoțea de dimineață până seara.

Plimbări În Natură

Plimbările în aer liber sunt un calmant natural. Aerul curat sau mișcarea te vor relaxa imediat. Dacă te plimbi în mijlocul naturii sau chiar prin parc fie și un sfert de oră, vei ajunge la o stare de calm mult mai repede decât dacă stai în casă la televizor.

Natura are puterea de a te încărca cu energia ei pozitivă. Iar dacă ai timp poți pleca într-o vacanță pe nepregătite, doar tu singur sau cu cineva drag, într-un loc pe care îți doreai de mult să îl vizitezi. Deconectează-te de toți și de toate. Dă telefonul pe silențios și scoate fixul din priză.

Categories
Articole

Spune Da Pensulelor De Machiaj

Ne dorim zi de zi, când ieșim din casă, să arătăm ca cea mai bună versiune a noastră iar între un look obișnuit și unul ca scos din reviste diferența o poate face și pensulele de make-up pe care le folosim. Dacă credeai că ele au un rol minim în procesul de make-up, te-ai înșelat.

Alegerea pensulelor de machiaj corecte face diferența dintre un amator și cineva care tinde la statutul de profesionist. Învățând pe care să le folosești și cum, îți poate schimba rutina de beauty.

Pensula De Fond De Ten

Această pensulă nu trebuie să lipsească din trusa nici unei femei. Ea este într-adevăr cea mai importantă achiziție. Utilitatea sa pleacă de la faptul că poate ajunge în toate colțurile feței, asigurând un machiaj uniform. Pensula perfectă nu trebuie să fie una foarte scumpă ci este chiar de preferat alegerea uneia din peri sintetici, lungi. Nici pensulele din peri naturali nu sunt de neglijat. Alegere vă aparține.

În cazul în care folosiți deja un burete pentru fondul de ten, nu trebuie neapărat înlocuit. Puteți folosi pensula plus buretele pentru un machiaj ca la carte. Pensula de fond de ten pe cât este de utilă pe atât de ușor se murdărește, fiind indicat, mai ales în cazul unui ten sensibil, curățarea sa cât mai deasă.

Pensula Pentru Pudră

Nu cred să existe femeie care să nu fi încercat această pensulă. Este o achiziție obligatorie. Pensula pentru pudră oferă o finisare perfectă machiajului însă trebuie să vină la pachet cu o pudră la fel de bună ca aceasta. La fel ca în cazul pensulei pentru fondul de ten, pensula pentru pudră nu trebuie să fie din peri naturali pentru a fi bună.

Pensula Pentru Fardul De Ochi

Ați observat în reviste acel smokey eye sau acele tușe de culoare care se îmbină perfect. Dacă da, trebuie să știți că doar cu ajutorul acestei pensule au fost realizate. Este utilă, de dimensiuni reduse și foarte ușor de procurat. Dimensiunea pensulei pentru fardul de ochi poate să varieze de la cele mici pentru pleoapă la cele mari pentru umbre.

Pensula Pentru Sprâncene

Chiar dacă sunteți mândra posesoare a unor sprâncene bogate sau aveți sprâncene mai greu de conturat, cu ajutorul acestei pensule le transformați în unele perfecte.

Pensula Pentru Buze

Când vreți buze pline și voluminoase vă stresați că oricât de bun ar fi rujul nu au ieșit fix cum v-ați dorit. Diferența o face o pensulă specială pentru buze. Cu ajutorul ei aveți mai multă siguranță iar rezultatele sunt mai mult decât vizibile.

Aceste cinci pensule sunt doar cele de bază pentru a obține un machiaj reușit, ele pot fi completate cu pensule pentru fardul de obraz, pensule pentru corector sau cele speciale în realizarea machiajului de sculptură. Până la achiziționarea la tot arsenalul de pensule puteți exersa cu cele cinci mai sus prezentate.

Categories
Articole

Cum Alegem Parfumul Potrivit

Adorăm modul în care ne simțim când îl purtăm, stare de bine pe care ne-o induce, siguranța și farmecul creat. Și toate acestea într-o singură sticluță. Da, vorbim despre parfum.

Între noi și parfumul nostru preferat există o relație ce rezistă ani și ani. Poate l-am găsit cu greu după multe căutări sau a fost dragoste la prima vedere, însă el a rămas mereu acolo, pentru noi, să ne umple ziua cu aromele sale. Nu contează marca, prețul și nici magazinul de unde l-am procurat, important este felul în care ne simțim atunci când îl purtăm.

Dacă parfumul pe care îl aveți nu vă trezește un sentiment de bucurie, atunci în mod clar încă nu v-ați găsit aroma potrivită. Iată câteva sfaturi ce vă vor ajuta în călătoria spre găsirea parfumului perfect.

Care Este Parfumul Potrivit?

Răspunsul ar trebui să fie unul extrem de simplu, urmându-ne simțurile, cele olfactive. Oricât de mult ne-ar plăcea sticluța unui parfum, important este mirosul. Chiar dacă suntem mai mult decât încântați de felul în care arată sticluța, dacă mirosul nu se potrivește cu personalitatea noastră, nu merită cumpărat.

Fiecare suntem diferiți iar gusturile noastre sunt unice, la fel și parfumul care ne reprezintă, trebuie adaptat gusturilor și felului nostru de a fi. Dacă adorăm mirosurile dulci, aromele de trandafiri, cele florale, orientale cu scorțișoară sau aromele tari, acest lucru se întâmplă deoarece aceste arome se potrivesc cu noi, cu pielea și corpul nostru.

În primul rând trebuie să aflăm ce ne place, care este aroma caracteristică nouă, florală și delicată sau orientală și misterioasă. Iar dacă știm deja, primul pas este făcut. Nu trebuie să alergăm prin magazine, după fiecare sticluță care ne cucerește vederea ci trebuie să ne uităm la acele parfumuri care conțin aromele caracteristice nouă.

Ce Facem Când L-am Găsit?

Dacă credeți că l-ați găsit, ar trebui să îl și procurați. Însă, întâi de toate, ar trebui să urmați câțiva pași ce vă asigură că el este alesul. În primul rând aplicați-l pe piele, este mult mai sigur decât cu cartonașele deoarece fiecare parfum amestecat cu pielea noastră miroase diferit.

Nu folosiți o cantitate mare de parfum, îi va altera mirosul și nici nu mirosiți imediat după ce ați pulverizat. Ideal este să așteptați câteva secunde, abia atunci adevărata aromă o să iasă la iveală. Foarte important, nu amestecați prea multe parfumuri. Aromele o să se amestece și nu o să mai știți care este cel mai potrivit.

Dacă ați urmat toți acești pași, deloc complicați, și răspunsul la toate întrebările este unul pozitiv, acela este alesul. Trebuie cumpărat, iubit și purtat. Poate dragostea dintre voi va ține ani și ani sau poate până ce sticluța se va termina. Nu este nimic rău în asta, gusturile se schimba, la fel și noi.

Categories
Articole

Semințele, Un Aliment Minune

Atunci când ne gândim la semințe automat în minte ne vin cele de floarea soarelui sau cele de dovleac. Gama acestora este mult mai variată iar efectele lor benefice asupra sănătății noastre sunt extrem de multe. Pe lângă cele deja cunoscute există câteva feluri de semințe ce ar trebui incluse în alimentația noastră de zi cu zi sau dacă nu, cel puțin încercate.

Semințele De Susan

Sunt pline de vitamine, antioxidanți și în plus au marele avantaj de a fi delicioase. Gustul lor aromat te va cucerii de la prima întâlnire. Semințele de susan sunt sursă de minerale precum calciu, magneziu, zinc, fier ceea ce le face ideale pentru menținerea sănătății noastre. Au proprietatea de a curăța sângele iar scopurile în care pot fi întrebuințate sunt diverse, de la bucătărie la medicina alternativă.

Semințele De In

Acest fel de semințe are atât de multe proprietăți benefice încât ar trebui să aibă o carte dedicată doar lor. Sau poate că au? Printre beneficiile pe care acestea le au se numără faptul că pot lupta împotriva cancerului, scad colesterolul din organism, previn bolile cardiovasculare, combat migrenele și țin la distanță durerile menstruale. În plus aceste semințe îmbunătățesc calitatea somnului, un lucru atât de firav în vremurile noastre. Pot fi consumate ca atare sau măcinate, la micul dejun. Doza indicată este de o linguriță zilnic.

Semințele De Rodie

Cu toate că sunt oarecum diferite de cele prezentate mai sus efectele asupra sănătății sunt la fel de multe. Pe lângă faptul că au un gust răcoritor și delicios, semințele de rodie sunt o sursă de antioxidanți. Datorită polifenolilor, o formă de antioxidanți, acestea luptă cu bolile cardiovasculare și cu cancerul. Iar cei ce suferă de artrită ar trebui să le consume regulat deoarece calmează inflamațiile cauzate de aceasta.