Categories
Articole

Iată Ce Regim Trebuie Să Ții În Funcție De Vârstă

Avem obiceiul să adoptăm tot felul de diete minune care au funcționat în cazul altor persoane fără să ne gândim la faptul că suntem persoane distincte și că fiecare vârstă vine cu particularitățile sale deoarece organismul nostru este în continuă schimbare.

Regimul la 20 de ani. Este vârsta la care majoritatea din noi consumăm junk food: hamburgeri, chipsuri, pizza, bombe calorice cu alte cuvinte. Din fericire, la 20 de ani putem slăbi foarte ușor deoarece avem un metabolism bun iar organismul arde cu ușurință caloriile. Nu este nevoie de un regim ci mai degrabă de o reechilibrare. Limităm alimentele grase și dulci (pizza, hamburgeri, înghețată) și practicăm o activitate sportivă. Mizăm pe alimente bogate în fibre precum fructe și legume sub formă de salată și pe ouă și proteine vegetale (linte, fasole albă, tofu).

Regimul la 30 de ani. În această perioadă, femeia cumulează totul: se ocupă de creșterea copilului, de ascensiunea profesională și de viața de cuplu. La această vârstă frigiderul trebuie să fie plin de alimente de bază, sănătoase și ușor de preparat. Iaurt cu muesli, carne sau pește, legume verzi și feculenți.

Regimul la 40 de ani. Dezechilibrul hormonal poate provoca o modificare a metabolismului. Corpul arde mai puține calorii deoarece odată cu împlinirea vârstei de 40 de ani are loc o lejeră pierdere musculară. La această vârstă se impune schimbarea obiceiurilor alimentare. De asemenea, ajungem să înțelegem de ce mâncăm prea mult sau prost. Activitatea sportivă devine obligatorie pentru pierderea în greutate. A venit vremea să mâncăm mai puțin și să cumpărăm farfurii mai mici.

Regimul la 50 de ani. La 50 de ani pierderea în greutate este extrem de dificilă. Răbdarea și perseverența sunt cuvintele cheie. Starea de spirit se schimbă din cauza scăderii estrogenilor, hormonii feminini. Corpul suferă modificări din același motiv. Cu ajutorul exercițiilor fizice vei reuși să îți menții masa musculară. La această vârstă trebuie să evităm dulciurile, alcoolul și să consumăm alimente cu un indice glicemic scăzut.

Categories
Articole

Care Sunt Telefoanele Cu Cea Mai Bună Cameră?

Daca esti pasionat de fotografie, cu siguranta esti in cautarea unui telefon care susprinde cele mai frumoase si de neuitat fotografii. Exista o lista destul de mare a telefoanelor care ofera niste fotografii de neuitat, iar in cele ce urmeaza va vom prezenta o astfel de lista.

In primul rand, avem Samsung Galaxy S7. Acest telefon, cu niste caracteristici unice si o camera puternica, este ceea ce aveti nevoie pentru a realiza niste fotografii de neuitat. Avand o camera de 12 megapixeli, aceasta permite o focalizare mult mai rapida. Configuratia este una uimitoare, acest telefon depasind Galaxy S6, oferind si posibilitatea unor filtre, similare celor de pe Instagram.

Un alt telefon foarte ravnit cand vien vorba despre fotografii reusite este iPhone 6S. Desi, in momentul de fata, pare ca iPhone 7 i-a luat fata, acest telefon ramane o optiuen viabila pentru orice utilizator care isi doreste poza perfecta.

Pozele facute cu un iPhone 6S vor fi cu siguranta de neuitat, mai ales datorita faptului ca nu vei mai fi nevoit sa-ti cari dupa tine aparatul tau foto, pentru ca acest telefon iti va oferi poza perfecta, oricand. Avand o camera de 12 megapixeli si posibilitate de filmare in format 4K, acest telefon reprezinta optiunea ideala pentru orice utilizator si iubitor al fotografiilor perfecte.

LG G4, este un alt telefon care te poate ajuta cand vine vorba de o fotografie reusita. Cu o camera foto de 16 megapixeli, aceasta este una dintre cele mai bune de pe piata si va oferi cu siguranta utilizatorului experienta de care acesta are nevoie pentru a se bucura mereu de poza perfecta.

O alta optiune pe care utilizatorul o poate adopta cu usurinta este telefonul Huawei P8. Acest teelfon are numeroase atribute, iar pe langa acestea, o camera de 13 megapixeli si una secundara de 8 megapixeli, este ceea ce ai nevoie pentru poza perfecta.

Categories
Articole

Telefoane Care Fotografiază Sub Apă

Desi telefoanele care fotografiaza sub apa, inca nu sunt considerate ceva foarte practic, multi utilizatori ai telefoanelor preferand sa nu introduca telefonul in apa, exista cateva telefoane care chiar sunt recomandate pentru a face poze sub apa.

Gama de dispozitive mobile cu aceasta functie este limitata, din acest motiv nu prea sunt optiuni, cu toate acestea exista telefoane disponibile in momentul de fata care ofera si functia de fotografie subacvatica. Nu este insa recomandat sa folositi telefonul in acest fel fara o husa recomandata, chiar daca telefonul sustine ca acest lucru este posibil.

Galaxy S7 este un telefon care ofera aceasta functie. Fiind cel mai performant telefon din aceasta gama, acesta vine cu un display de 5,5 inci si cu o rezolutie identica. Acest telefon are o camera de 16 MP, foarte buna chiar si in conditii de luminozitate scazuta.

Cei de la Samsung recomanda acest telefon pentru pozele in apa, spunand despre el ca este rezistent la acest factor.

Xperia Z5 este un alt telefon care promite rezistenta la apa. Desi folosirea telefonului sub apa este echivalentul cu anularea garantiei pentru el, multi utilizatori au pozat si filmat sub apa, iar rezultatele au fost unele chiar spectaculoase, acest telefon fiind potrivit pentru acest lucru.

Xperia M4 Aqua este un telefon pe care cu siguranta il vei folosi in orice ocazie, iar faptul ca are o camera foto superioara de 13 megapixeli, poate fi folosita atat in afara ei, cat si in apa.

HTC Desire Eye este si el un telefon care se pare ca poate fi folosit fara probleme cand vine vorba de fotografia subacvatica dar si pentru filmat sub apa. Acest telefon, avand un display Full HD de 5,2 inci si o camera foto de 13 megapixeli, reprezinta un telefon la care fiecare ar putea apela fara nici o problema pentru a obtine niste poze unice, chiar si sub apa.

Categories
Articole

Despre Hackeri Și Rețele Wi-Fi

In perioada vacantelor, dar chiar si in timpul serviciului, atunci cand te bucuri de o pauza binemeritata, ai tendinta de a intra pe net. Nimic grav pana aici, cu toate ca aceasta tendinta ne face sa uitam de faptul ca suntem mereu expusi hackerilor din nurul nostru. Cele mai expuse sunt device-urile care se conecteaza la retele de Wi-Fi publice.

Potrivit specialistilor de la BitDefender, cele mai expuse persoane sunt cele care prefera sa se conecteze la un Wi-Fi public atunci cand stau pe net. Aceste persoane, mereu in cautare de internet, uita de faptul ca sunt foarte expuse atunci cand aleg un Wi-Fi Public.

Dorind sa evite costurile suplimentare cand vine vorba de factura la mobil, acestia apeleaza la internetul public pentru a-si satisface nevoile de a sta pe net. Contrar tuturor asteptarilor, o conexiune la un Wi-Fi public, ar putea fi o problema foarte mare pentru numeroase persoane.

Desi par inofensive, aceste retele publice pot duce in final la patrunderea un hacker pe device-ul vostru, care va poate afla cu usurinta datele conturilor, sau mai rau datele private personale, pe care, multi dintre noi preferam sa le postam pe internet.

Exista o multime de locuri in care ar trebui evitata folosirea internetului Wi-Fi. Printre aceste locuri se numara aeroporturile. Acestea sunt expuse pentru ca sunt tranzitate de foarte multe persoane, lucru care face de mutle ori imposibila detectarea unui hacker.

Un alt loc destu lde periculos pentru conectare este Wi-Fi-ul hotelurilor. Este de preferat ca aceste Wi-Fi-uri sa fie securizate cu nume si parola, astfel incat posibilitatea ca un hacker sa patrunda in device-ul vostru sa fie mult diminuata.

Alte locuri de evitat Wi-Fi-ul este reprezentat de mijloacele de transport in comun. Tentatia de a va conecta la o retea de Wi-fi in aceste zone este una destul de mare, iar multe persoane uita de securitate atunci cand o fac.

Categories
Articole

Youtube Implementează O Nouă Funcție

Youtube este cunoscut pentru faptul ca doreste sa inoveze din ce in ce mai mult, astfel sa isi mentina titlul de cea mai cunoscuta platforma video. Pentru a face acest lucru, compania prefera sa vine cu noi tehnologii sau sa adopte si alte tehnologii de la site-urile similar.

Un astfel de caz este o functie imprumutata de la site-urile pentru adulti. Aceasta functie este utilza pentru a nu cadea in capcana click-bait-ului. Multi creatori de continut de pe youtube fac un thumbnail special pentru a atrage cat mai multi vizitatori.

Cu toate acestea insa, se intampal ca desi thumbnailul sa fie atractiv, utilizatorul sa ajunga la concluzia ca nu despre lucrul prezentat in thumbnail este clipul si sa ajunga sa inchida clipul pentru ca ceea ce vede nu este in concordanta cu clipul.

Aceasta tehnica este veche de cand youtube abia a inceput sa fie cunoscut in online, dar incepand de cateva saptamani, Youtube s-a decis sa schimbe aceasta strategie si anume sa ofere utilizatorilor de rand sa vizioneze secvente din clip chiar inainte de a da click pe acesta.

Vizionarea secventelor este fara sunet, urmand ca sunetul sa apara imediat ce utilizatorul a dat click pe video. Numerosi utilizatori o au deja in teste aceasta functie, ea fiind disponibila pentru multi. Se pare ca YouTube chiar are in plan sa-si imbunatateasca platforma, iar acest lucru va fi cu siguranta un pas inainte pentru utilizatorii sai.

Cadrele animate vor fi afisate atunci cand utilizatorul tine cursorul mouse-ului peste imagine. Cadrele animate vor fi afisate timp de cateva secunde, utilizatorul avand posibilitatea de a fi sigur ca va vedea despre ce este vorba in clip, chiar inainte de a da click pe el. Aceasta functie este deja primita cu bratele deschise de multi utilizatori.

Categories
Articole

iPhone Amprentează Și Pozează Automat Infractorii

O noua inovatie ar putea tine hotii la distanta, atunci cand isi doresc sa puna mana pe cele mai noi iPhone. Cei de la Apple au in gand un plan de a amprenta si poza automat persoanele care doresc sa acceseze telefonl mobil intr-un mod neautorizat.

Furtul de telefoane iPhone este destul de ridicat, iar in perioada imediat urmatoare ar putea deveni un lucru si mai riscant. Apple are in vedere posibilitatea de a introduce amprentarea automata a persoanelor care doresc sa deblocheze un iPhone de mai mutle ori, fara a avea succes.

Datele obtinute impreuna cu poza presupusului infractor vor fi stocate intr-un server aflat la distanta, iar toate datele de localizare a telefonului vor fi si ele disponibile posesorului telefonului si mai apoi autoritatilor, deoarece vor fi si ele stocate.

O aplicatie brevet ar putea veni in ajutorul utilizatorului pentru ca ar putea prelua date suplimentare despre infractor. Un alt lucru pe care un utilizator l-ar pueta face cand vine vorba despre un iPhone furat este sa stearga toate datele de pe el de la distanta si de a bloca dispozitivul, astfel incat infractorul sa nu aiba acces la nimic din telefon.

Acest brevet presupune si faptul ca utilizatorul va fi limitat cand vine vorba despre securitate. Pe langa protectia pe care o va asigura acest brevet, va mai stoca si diverse informatii despre utilizatorul telefonului, iar datele pastrate ar putea fi trimise catre un server Apple pentru a fi evaluate suplimentar.

Tehnologia de inteligenta artificiala ar putea interveni aici si anume sa decida daca anumite date trebuie sau nu pastrate, astfel incat siguranat utilizatorului sa nu fie afectata. Faptul ca Apple ar putea avea la indemana numeroase date despre utilizatorii sai ne face sa ne gandim la faptul ca este o bariera mica intre spionaj si ajutor pentru protejarea datelor.

Categories
Articole

Ce Se Întampla Cu Organismul Atunci Când Bei Cafea?

Cafeaua devine o necesitate atunci cand ne trezim dimineata. Pentru putine persoane, aceasta bautura ramane doar un moft, deoarece foarte multe au nevoie de ea pentru a se trezi. Cafeaua este elementul care ne ajuta sa ne punem pe picioare.

Diminetile linistite sau cele alaturi de familie devin mai satisfacatoare atunci cand se incepe ziua cu o ceasca de cafea. Aceasta este o idee mereu buna atunci cand se doresete un plus de energie. Atunci cand o consumama cafeaua are un impact de multe ori pozitiv asupra noastra.

Pe masura ce trece timpul observam anumite schimbari survenite in urma consumului de cafea. Dupa 10 minute de la consumul unei cesti de cafea aceasta intra in fluxul sangvin. Presiuena in sange creste, iar ritmul cardiac se mareste.

Dupa 20 de minute de la consumul cestii de cafea devii mai alert si mai concentrat. Iti este foarte usor sa prinzi anumite informatii dar si sa iei decizii importante. Cafeina din cafea te ajuta sa te simti mai putin obosit, ajutand creierul sa se conecteze la receptorii andenozinei.

La 30 de minute de la consumul unei cesti de cafea, coprul incepe sa produca adrenalina, iar privirea ta va fi una mutl mai clara deoarece pupilele ti se vor dilata.

Atunci cand au trecut 40 de minute de la consumul de cafea nivelul de serotonina creste foarte mult. Acest lucru are un rol major in imbunatatirea neuronilor, ceea ce duce la o cerstere a fortei musculare.

Atunci cand au trecut 4 ore de la consumul cafelei, aceasta incepe sa actioneze asurpa celulelor. Astfel corpul incepe sa arda grasimi, chiar si atunci cand nu te misti.

Dupa 6 ore, cafeina va incepe sa aiba un efect diuretic, corpul pierzand pe langa apa si numeroase vitamine, dar si minerale esentiale. Trebuie sa fii atent ca acest lucru poate duce la tulburari ale metabolismului.

Categories
Articole

Tendințele Toamnei 2016

Cum vara este aproape pe sfârșite, marii designeri deja au început să își expună colecțiile pe podiumurile din marile orașe ale modei.
Ca în fiecare toamnă, predomină culorile reci, în ton cu vremea de afară.

Garderoba este foarte importantă, pentru orice femeie.Felul cum arată, îi dă încredere în sine și siguranță.
Dacă te-ai hotărât să dai o fugă prin magazine, sau ai organizat deja un maraton de cumpărături în viitorul apropiat, pentru noul sezon, trebuie să iei neapărat în calcul tendințele care predomină în această toamnă.

Revine catifeaua! Dacă ești o iubitoare a acestui material, cu siguranță vei fi extem de bucuroasă să aflii că toamna aceasta, catifeaua este din nou în tendințe.

Se poartă hainele din piele! Cum ne-am obișnuit, articolele din piele sunt un must-have pentru garderoba oricărei femei indiferent de anotimp. În această toamnă, pielea este una din principalele tendințe și cu siguranță aceasta nu poate fi decât o veste excelentă.

Masculinitatea va accentua trăsăturile feminine în această toamnă! Pare greu de crezut că articolele masculine pot evidenția feminitatea, însă acest lucru chiar este posibil. În tendințe sunt costumele cu dungi în stil masculin.
Costumul masculin, va reda feminitatea prin croielile speciale care avantajează silueta feminină, scoțând în evidență șoldurile frumos conturate cu un aer misterios.

Plasa atașată pe haine, va face diferența! Pentru a da un aer special hainelor, marii creatori de modă au atașat creaților plasă. Această plasă inserată pe creații, va reda un look ceva mai rebel, accentuând personalitatea femeilor de acest tip. Dacă te consideri o fire mai rebelă și deschisă la provocări, cu siguranță această tendință te va pune în valoare și te va avantaja.

Dacă încă nu ți-ai completat lista de dorințe pentru cumpărături, acum este momentul să îți faci planul cu ce îți vei reînnoi garderoba în această toamnă.

Spor la cumpărături!

Categories
Articole

iPhone7 Și Rezistența La Apă

Dupa o indelungata perioada de asteptare, a fost lansat si noul iPhone, care a incercat sa revolutioneze intr-o oarecare masura piata telefoanelor inteligente. De cativa ani incoace, una dintre problemele principale a telefoanelor celor de la Apple, era data de faptul ca nu sunt rezistente la apa.

Odata cu aparitia telefoanelor care dispuneau de aceasta caracteristica din partea concurentei, era evident faptul ca oamenii isi doreau acest lucru si din partea telefoanelor lor, iar pentru a nu pierde in fata concurentei, cei de la Apple s-au conformat, lansand in premiera un iPhone rezistent la apa.

Chiar daca nu vine cu nimic original, aceasta caracteristica a fost ceruta de utilizatorii de iPhone din lumea intreaga, insa in ceea ce priveste luarea acestei decizii s-a ezitat o perioada indelungata de timp.

Dupa ce oamenii si-au achizitionat noile modele de iPhone, au inceput sa efectueze diferite teste pentru a verifica rezistenta la apa a acestor modele. Internetul fiind invadat de filmulete in care se verifica acest lucru.

In ceea ce priveste rezistenta la apa si la adancime, iPhone face o treaba destul de buna, functionand chiar si dupa ce a stat la adancimi mai mari de 5 metri. Un test cunoscut fiind acela in care un iPhone si un Samsung s7 sunt introduse in apa, treptat la diferite adancimi. In testul respectiv, verificandu-se daca un iPhone rezista mai bine ca un smartphone Samsung, lucru care s-a si dovedit in acel test, insa acest lucru depinde si de modelele testate, deoarece anumite modele pot avea si mici defecte din fabrica, iar momentan nu se poate ajunge la o concluzie foarte clara asupra acestui lucru.

Se pare ca noile iPhone-uri fac fata destul de bine apei, fiind suficient de etanse pentru a nu permite patrunderea apei. Cei care sunt clienti fideli Apple, privesc cu un usor amuzament aceasta noua caracteristica si de declara putin tematori, nefiind foarte convinsi daca sa intre sau nu cu noile lor telefoane in apa.

Categories
Articole

Părul Scurt Este La Modă

Din ce in ce mai multe celebritati prefera parul cat mai scurt. Coafurile alese de celebritati sunt de cele mai multe ori alegerea perfecta in ceea ce le priveste, acestea combinand cu usurinta stilul Bob sau Pixie. Atunci cand nu se doreste o schimbare drastica a coafurii, este recomandata si o tunsoare bob.

Aceasta tunsoare este caracteristica parului scurt, cu toate acestea se pot obtine niste onduleuri lejere atunci cand se opteaza pentru o astfel de coafura atunci cand vorbim de parul mai lung.

Naomi Watts s-a indragostit de tunsoarea bob. Aceasta a optat pentru un stil destul de simplu, care se onduleaza fara probleme in partea de mijloc a parului. Naomi a optat pentru o carare laterala atunci cand si-a realizat aceasta coafura.

Tunsoarea asimetrica este si ea la moda printre numeroase vedete. Iregularitatea tunsorii este perfecta pentru o fata rotunda. Aceasta tunsoare nu este una cu foarte mult volum, dar se poate adauga volum daca se realizeaza cateva onduleuri mai largi.

Taylor Swift prefera parul cat mai scurt, dar cand vine vorba de covorul rosu, aceasta doreste sa deas un aer cat mai original si modern tinutei, utilizand impactul pozitiv pe care il are parul. Acest tip de coafura are si un caracter natural, fiind o idee perfecta pentru atunci cand mergem la plaja sau trebuie sa iesim in oras.

Scarlett Johansson a ales o versiune foarte fresh a parului scurt. Aceasta s-a ras in partile laterale folosindu-se de un stil undercut. Aceasta a optat pentru aceasta tunsoare stiind ca partea mare centrala ii va oferi volumul de care ar avea nevoie pentru a arata impecabil.

Pentru a realiza aceste coafuri nu trebuie sa ne chinuim prea mult, parul mai scurt putand fi cu usurinta pieptanat mai lung in fata sau il putem da pe spate.