Ce Luăm Cu Noi În Vacanță

Vacanța este mereu un prilej de bucurie, mergem să ne relaxăm, să uităm de grijile ce ne înconjoară, iar pentru câteva zile vrem să evadăm din cotidian. Atunci când ne gândim la plecarea în vacanță imediat ne aducem aminte că odată cu noi trebuie să plece și un bagaj bine pregătit. Dacă faci parte dintre cei ce nu vor să uite nimic acasă sau din contră dacă îți faci bagajul în ultima clipă acest ghid de călătorie îți va fi mai mult decât util.

Actele

Fie că nu pleci din spațiul Uniunii Europene sau te gândești la o vacanță departe de bătrânul continent trebuie în primul rând să ai grijă ca toate actele tale să fie la locul lor. Aici intră buletinul, pașaportul și permisul de conducere. Orice este necesar pentru a te legitima. Iar ca să fi și mai sigur, în caz de furt sau pierdere, ia-ți și câteva copii ale acestora. Siguranța înainte de toate.

Hainele Potrivite

Fie că pleci într-o țară tropicală sau una friguroasă trebuie ca hainele să se potrivească zonei. Nu lua cu tine în Caraibe paltonul de iarnă și nici prea multe tricouri dacă pleci în Norvegia. Bineînțeles acestea trebuie adaptate specificului vacanței.

Dacă vrei să lenevești pe plajă, costumul de baie plus câteva haine ar trebui să fie mai mult decât suficient, iar dacă ai de gând să petreci în cele mai luxoase localuri nu îți uita rochiile cele mai prețioase. Dar să nu uităm că ele trebuie să intre în troler deci mare grijă la cum le împachetați.

Cele Mai Esențiale Cosmetice

Aici intră doar acele cosmetice fără de care nu putem trăii, fondul de ten, crema de față, apa micelară sau loțiunea de protecție solară. Nu vă luați trei feluri de mascara și nici zece rujuri, toate acestea nu fac decât să vă sufoce geanta.

  • Trusa De Prim Ajutor

    Cu toate că pleci în vacanță ar fi mai mult decât indicat să ai la îndemână câteva elemente de prim ajutor ce te scapă de multe neplăceri. Este indicat să ai la tine câteva analgezice sau o soluție dezinfectantă. Doar așa, preventiv.

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *