Categories
Articole

De Ce E Indicat Să Bem Vin Fiert

Una dintre plăcerile nevinovate ale anotimpul rece este vinul fiert. Mulţi dintre noi îl consumăm chiar şi atunci când peste an nu consumăm deloc alcool. Pe lângă starea de bine care ne-o dă acesta, consumatul moderat ne aduce şi o serie de beneficii care se văd mai mult sau mai puţin.

E de discutat dacă e indicat să îl bem dimineaţa sau seara. Personal consider că e mai indicat seara, mai ales atunci când nu suntem obişnuiţi cu alcoolul şi putem depăşi lejer limitele, ceea ce ne va împiedica să facem anumite lucruri în timpul zilei. În plus, s-a demostrat că atât fiert cât şi nefiert, vinul, în special cel roşu, ne ajută să avem un somn mai uşor. Alte băuturi alcoolice ne ajută să adormim repede însă somnul nu e deloc atât de plăcut, uneori ne trezim foarte des peste noapte sau avem senzaţii de rău.

De asemenea, consider că vinul fiert trebuie băut undeva unde avem acces la un spaţiu cald, chiar dacă îl bem în aer liber. Acesta dilată vasele de sânge şi suntem mai expuşi frigului, chiar dacă avem senzaţia că ne încălzim. Dilatarea vaselor de către vin aduce însă numeroase beneficii printre care şi prevenirea şi stoparea progresiei aterosclerozei.

Polifenolii din vin favorizează menţinerea sănătăţii vaselor de sânge deoarece ajută la formarea oxidului nitric, cu rol în reglarea tonusului vascular. Presiunea vaselor de sânge scade astfel încât este indicat să fie consumat ocazional de persoanele hipertensive.

Vinul ajută la reducere riscului de apariţie a diferitelor forme de cancer. Studiile ne arată că vinul reduce cu 13% riscul de apariţie a cancerului de plâmâni şi cu 50% a cancerului de prostată. Riscul de apariţie a cancerului mamar poate fi redus dacă vinul este consumat cu moderaţie, adică undeva la două sau trei pahare pe săptămână, poate chiar mai mult la unele persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *