Kefirul – cele șase beneficii bune de știut

Kefirul este o băutură fermentată originară din câmpiile caucaziene, despre care se spune că este un elixir pentru o viaţă cât mai lungă. Este un veritabil aliment – medicament, o bombă de bacterii bune, de vitamine şi de proteine.

Kefirul este foarte bogat în probiotice. Kefirul este o băutură fermentată ancestrală care se prepară pe bază de lapte sau pe bază de apă dulce şi fructe, puse în contact cu seminţele de kefir. Aceste seminţe în nuanţe de alb cu un diametru de câţiva centimetri seamănă cu bucheţele mici de conopidă. Sunt compuse în esenţă din bacterii lactice şi din drojdie şi de multiplică la contactul cu apa. Se transformă apoi într-o apă fructată sau într-o băutură gazoasă, uşor acidulată, plină de bacterii benefice.

Kefirul este cel care protejează flora intestinală. Bacteriile bune din kefir sunt cele care pot îmbogăţi flora endogenă, adică microbiota şi o fac să fie mai rezistentă în faţa unor micro-organisme patogene. Joacă deci un rol de barieră imunitară. Kefirul este cel care te va ajuta să îţi reconstitui o microbiotă echilibrată mai ales după un tratament cu antibiotice.

Kefirul se poate digera foarte uşor. Asta înseamnă că se poate consuma şi de către persoanele care au o intoleranţă la lactoză. Seminţele de kefir transformă lactoza în acid lactic şi alcoolul în gaz carbonic.

Kefirul reglează tranzitul. Kefirul este un aliat de preţ pentru întreaga sferă digestivă. Are un lejer efect laxativ dar te poate ajuta şi să lupţi contra diareii. Se poate consuma şi în cazul în care suferi de ulcer, anemie sau probleme hepato-biliare.

Este foarte bogat în proteine şi vitamine. Kefirul de lapte este la fel de bogat şi de nutritiv ca şi laptele. Conţine calciu, proteine, dar şi vitamine din grupa B, mai ales acid folic. Este la fel de interesant pentru sănătate ca şi laptele sau iaurtul.

Este economic şi foarte uşor de preparat. Seminţele de kefir se pot cumpăra de la magazinele bio şi se multiplică în timpul procesului de fermentaţie. Deci se pot reutiliza de câte ori este nevoie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?