Nopțile albe, fără somn…

Ce îmi mai place mie liniștea nopții. Parcă e lumea mea, singur în ea, pot face ce vreau, cât vreau când vreau, cum vreau. Să nu uităm, unde vreau.

Întotdeauna mi-am dorit să stau până târziu, dar când eram mic nu mă lăsau părinții. Și vai ce desene frumoase erau la ore târzii și ce mă bucuram când aveam musafiri că pot să le văd. Apoi a venit un post tsunami sau tzunami,nu mai rețin, dar era doar de la ora22. Desenele animate erau cu totul deosebite. Pe lângă faptul ca erau noi, erau și pline de acțiune, față de celelalte de pe Jetix.

Atunci au văzut părinții cât eram de interesat de ele, absorbit chiar și au început să mă lase mai târziu. E drept că deja eram mai mare. Anii au trecut. Am ajuns la școală, în generala, unde am dat de jocurile online. S-a dus complet ora mea de culcare din acel moment. Am început să pierd nopțile, făcând cea ce îmi place. Jucând și povestind cu necunoscuți. Despre joc, despre viața noastră, despre aspirații, orice. Orice puteam vorbi între atacuri, care trebuiau trmise la ore fixe.

Acum deși nu mai joc nimic, acea plăcere am găsit-o în altele. Filme, gânduri, muzică. Chiar și proiectele ce le am de făcut pentru facultate sau muncă, le fac noaptea. Mă pot concentra mai ușor, știu că nu ma deranjează nimeni, acest gând oprindu-mă din a lucra ziua, din a mă concentra. Nu îmi place sa fiu întrerupt când fac ceva și știu că pe timp de zi tot apar diverse lucruri care mă distrag de la ceea ce fac.

Tot mai târziu îmi vine somnul, chiar și în zilele când ajung obosit acasă, parcă îmi revin noaptea, chiar și fără somn. Dar o dată ce mă pun la somn și dimineața mă trezesc, parcă sunt rupt. E cel mai rău sentiment și o simt zilnic. Poate nu chiar zilnic, dar în acele zile când mă trezește un telefon sau trebuie sa merg devreme la lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *